suflet pierdut

Pasea pe strazile pustii intr-o dupa amiaza trista de inceput de iarna. Hainele monotone nu ziceau nimc despre ea. Pantofii rosii o scoteau din banal si o transformau in fata inchipuita a multor minti nelinistite. Strangea mantoul gri incercand in zadar sa se incalzeasca. Mergea grabita spre nicaieri. Parul lung se lasa ravasit de vant ca si cand i-ar fi povestit dramele oamenilor nefericiti. Asfaltul umed facea frigul sa ii pantrunda oasele dandu-i un tremor firav si profound. Gandurile si frica ii invadau mintea, chipul speriat cauta raspunsuri, fete cunoscute, un loc in care sa fie in siguranta. Ratacea de ceva timp pe strazi nestiind incotro sa mearga. Trecea pentru a doua oara pe langa un batran ce sta rezemat de zidul din caramida al unei cladiri fara geamuri care probabil acum oferea adapost si altora ca el. Batranul purta multe haine, probil toate cele pe care le avea, si o geanta neagra cusuta insistent cu ata alba. Privea fata nedumerit incercand sa desluseasca misterul chipului chinuit de frig si panica. Ii amintea de ce pe care o iubise vesnic, de cea pe care o pierduse insa pentru totdeauna. Frumusetea ascunsa a chipului perfect trezea in el sentimente bine pastrate. N-a indraznit sa-i spuna nimic. Teama pe care ar fi putut-o crea ar fi dezorientat-o si mai tare. A preferat s-o privesca sperand sa mai treaca si a treia oara pe acolo. Fata insa nici nu-l observase. Continua sa mearga in nestire unde vedea cu ochi...