perfectiune

Priveam in ochii lui si vedeam perfectiune. Genele lungi conturau vesnicia in timp ce zambetul calm imi descretea fruntea stresata. Mana calda imi atingea fata luand cu ea orice gand ridicol ca ar putea fi ireal. Nu era amintire. Nu era vis. Simteam mirosul pielii moi si respiratia ce-mi gadila auzul.cand nu era acolo il cautam in orice chip imi aparea in cale. Nici unul insa nu avea acel ceva ce il gaseam numai la el. Intotdeauna exista ceva care sa imi aduca aminte de el. O rima…un vers, sau strofa intreaga chiar. Stralucirea din ochii mei nu era niciodata intamplatoare. Stia intdeauna ce gandesc si-mi intuia orice miscare. Putea sa imi dea aripi oricand, sa ma duca sus si sa ma lase acolo atat cat aveam nevoie. Si toate astea urmau sa dureze o viata intreaga…