Simteai aivea mirosul ratacit al vremurilor de odinioara. Fotografiile iti zambeau pe furis nestiind ce idei iti dadeau. Puteai sa juri ca trecuse tot, dar inca regaseai ceva. Intotdeauna lasi o farama din ce ai avut acolo unde cauti cel mai rar. Se intampla sa dai peste ea cand te astepti mai putin. Si astfel, te intorci din nou si mergi in alta directie, acolo unde fericirea exista in orice strop de ploaie si zambetul rasare precum soarele. Si cand in sfarsit te simti in lumea ta nimic nu-ti poate sta in cale sa fii ce ti-ai dorit intodeauna. Frumusetea gandurilor te copleseste. Amintirea te doare sau…te bucura… Uiti cateodata ce bine ti-a fost, dar nu incetezi sa visezi la ceea ce speri ca intr-o zi vei avea, al tau…pentru suflet.
O rama goala te priveste din raft. Candva iti zareai in ea chipul zambind, acum insa ti-e frica sa inlocuiesti goliciunea cu fragmente de timp pictate pe foi ce pot parea triste. Lumanarea aprinsa iti canta versurile pe care te-ai obisnuit sa le asculti in fiecare seara. Umbrele danseaza cu fantomele zambetelor pe sunete inchipuite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu